Am venit in Belgia cu gandul de a vedea lumea (ceea ce am facut pe cat a fost posibil) si de a reusi sa inteleg de ce astia de prin vest o duc mai bine ca la noi. N-am reusit sa aflu. M-am uitat prin jurul meu. Multe lucruri diferite, multe foarte asemanatoare stilului nostru de viata.

Belgianul e tipul de om potolit, linistit, care merge la serviciu, la 5 seara cand iese da iama in Colruyt ca sa faca cumparaturile iar la 7 seara negresit ia cina. Viata isi urmeaza cursul in cea mai crunta banalitate. N-am zarit pe strada oameni fericiti (poate e din cauza ploii), n-am vazut nici macar lupte de strada. N-am vazut caini vagabonzi. N-am vazut gunoaie. Am vazut in schimb, oameni beti. Multi. Foarte beti. De toate varstele. E trist…

Aici, ca si acasa, indivizi care se iau de tine. Partea buna e ca nu inteleg nimic din invectivele care se transmit in eter la adresa mea, asa ca nu am nici un motiv sa ma enervez. Pur si simplu ignor.

Am vazut multi arabi si multi negri dupa care am avut o revelatie.Urasc arabii si negrii.

Am venit cu un pachet de frustrari si plec cu altul. La fel de voluminos.

Am fost partasa la ignoranta altora. M-am “bucurat” de statutul de roman (care in perceptia multora se rezuma la hot sau sarac). Am luptat pentru ideile mele (care de prea multe ori au fost mai bune decat ale autohtonilor).

Am legat prietenii cu alti erasmusi. Prietenii care se vor termina in secunda urmatoare dupa ce voi pune piciorul pe pamant romanesc. Se numesc prietenii de conjunctura. Am fost cu totii in aceeasi hora pentru un semestru (unii vor ramane pentru tot anul). Indata ce hora se rupe fiecare isi va relua statutul de german, spaniol, francez, polonez, arab, chinez sau mai stiu eu ce.

N-am legat prietenii cu belgienii. Ei sunt de la natura fiinte conservatoare. Primele 2 luni am fost “materie tolerata” in grupul lor de anul 2 “Bachelier”. In urmatoarele luni am prins incet incet in ochii lor contur de fiinta umana cu ganduri si judecati de valoare proprii si originale.  Binecuvantam fiecare ora de engleza pentru ca era singura care imi permitea sa ma exprim, sa le explic cum sta treaba cu Romania. Binecuvantam bineinteles si fiecare ora de franceza care imi permitea sa le explic erasmusilor cum sta treaba cu Romania. Binecuvntam proiectele fara tema determinata pentru ca puteam din nou sa vorbesc despre cultura romana ( pentru ca DA! AVEM CULTURA! copiata sau necopiata dupa modelul francez, originala sau nu, valoroasa sau nu dupa parerea unora, CULTURA ESTE CEEA CE NE DEFINESTE! nu hotii din Spania si Italia, nu coviltirurile tiganilor!!!)

Singurul moment de egalitate dintre mine si belgieni au fost examenele. Profesorii corecteaza la sange, fara drept de apel toate lucrarile. Este singurul moment in care pe nimeni nu mai intereseaza cine esti ci doar ceea ce scrii.

Belgia a fost petru mine o lectie dura. Din motive relevate partial de-a lungul postarilor mele pe blog.  Ce  e mai rau e ca experienta asta nu-mi raspunde la intrebarile existentiale : Cine sunt? Ce vreau? Ce trebuie sa fac de acum inainte? “Que suis-je? Que je fais? Que dois je faire encore?”

Ma simt ca o bucata de mar rontaita pe jumatate. Peste aceasta jumatate de an se va asterne in curand linistea…

Bien a vous,

Chris