How do you reflect in the window?

Cateodata am impresia ca vorbele nu pot exprima nici macar 10% din ceea ce gandesc, ce simt, ce cred, ce fac, ce sunt. Lumea se ascunde in spatele unor vorbe pompoase. Politicienii vorbesc mult despre nimic, scriitorii se baricadeaza in universul propriu avand impresia ca acced spre culmile divinitatii daca refuza sa scrie pe intelesul tuturor. Analistii politici fac prognoze, comentarii, dezbateri emitand judecati de valoare, tot despre nimic. Pentru ca lumea asta este in fod un mare nimic. Limitati in propria noastra existenta mizera, acceptam toate constrangerile care ni se impun, nu de divinitate ci de noi insine. Ne auto-limitam, ne faultam unii pe altii si in principiu ne calcam pe cap de cate ori avem ocazia. Pentru ca trebuie cumva sa ne eliberam frustrarile.

Suntem imperfecti, incapabili sa ne gestionam propriile vieti, incorecti cu noi insine si cu ceilalti, incoerenti si indiferenti fata de tot ceea ce ne inconjoara. Avem curajul sa urlam ca suntem nefericiti, sa nebatem cu pumnii in piept ca viata e nedreapta, sa ne plangem ca munca e grea.

O saptamana de rahat care se termina cu un sir prea lung de regrete…