12 ani…

Filed under: Fără categorie

Acum 12 ani. Sfarsitul lui februarie. Ninsoare. Pe la 10 seara suna o doamna foarte draguta sa ma intrebe cand venim sa luam catelul. Eu aveam 8 ani, stateam acasa cu parintii. La auzul vestii am fugit direct la tata si l-am luat in brate. “Tati hai dupa catel!!”. Undeva dupa 11 seara, convins cu greu, ia tata masina si mergem in satul vecin, undeva la 7 km. Gasim pe un fotoliu in casa unei doamne dragute 5 pui. “Sunt o corcitora intre pechinez si maidanez. Vedeti ce puteti alege.” Toti erau frumosi. Numai unul era pentru mine. “A mai zis si vecina ca vrea sa ia unul. Unul e deja ales trebuie sa vina maine dupa el.” Parca nici nu o auzeam. Ma uitam curioasa la mogaldetele de pe fotoliu. Si atunci am ales-o. Un ghem de blanita rosie. Era cea mai jucausa. A venit din prima la mine. Avea niste ochi mari si negri. Si-a ascus boticul in palmele mele. Si a fost a mea. Prima noapte departe de casa nu a fost deloc usoara pentru Tita, caci asa o chema. A plans, am tinut-o in brate, i-am dat laptic si am tinut-o in casa 2 luni, pana a dat caldura. Era prietena mea de nadejde. Crescuse un pic mai mare decat un pechinez dar blanita era tot flocoasa si rosie. Ma conducea pana la poarta de cate ori plecam. O vedeam cu lacrimi mari de catel. Intelegea. Eu crescusem. Aveam vise, dorinte, planuri. Ea ma astepta cuminte sa vin acasa si sa ne jucam impreuna. Veneam din ce in ce mai rar. Ea ma astepta cu aceeasi pofta de joaca.M-a vazut crescand, razand, plangand, alergand. 12 ani.

Azi, am venit dupa o lunga absenta. Nu m-a mai asteptat…

Journee de merde…

Filed under: Fără categorie

Nu m-am putut abtine. Vreau cu disperare sa bat niste femei. Da crancen! Am nimerit anul asta in camin cu niste exemplare de prostie omeneasca rar intalnite pe acest pamant. Ele se intituleaza studente. Eu le numesc femei proaste. Stiu, neinspirat. Nu e vina mea ca 90% dintre femeile la facultate sunt proaste dar ma gandeam ca am o sansa exceptionala (pe care anul trecut am avut-o) sa nimeresc cu acel minuscul procent de 10% .  Acum nu. Mi-au venit de hac frate. Dupa ce ca am un program la facultate de la 8 dimineata la 8 seara, cand vin in camin ce gasesc. O gasca de vreo 9-10 persoane, altele in fiecare zi care isi fac de cap.  Ma trezisem dimineata cu una la ora 6 dimineata care luase ceaslovul si incepuse sa faca matanii de ziceai ca-i posedata. Aveam sa aflu mai tarziu ca tipa e de la teologie (ce cauta dimineata in patul de langa mine nu stiu, dar cu siguranta nu face plimbari lunare la casieria caminului ca sa isi descarce buzunarele). In fine, n-am o problema cu rugciunea. Am in schimb o problema cu prostia femeii. Prostie de genu’: “fata, ai vazut fata ce telefon mi-am luat? Vai fata da ce misto e tipu’ ala de la seminar. Fata, auzi Alex nici nu m-a bagat azi in seama, putea sa imi faca un semn, sa imi faca cu ochiul ceva”. La ce o ajuta rugaciunile nu stiu. Doamne rogu-te desluseste-ma!

Vine individa vinovata de fluxul abundent de oameni la mine sa imi zica sa fac curatenie. Eu, care nu am reusit sa stau nici macar o zi!!!! in camera asta de camin trebuie sa strang dupa toti handicapatii. Trebuie sa suport crizele de isterie ale unei vaci in vizita care isi pierduse portofelul in noua mea camera bulevard! Nu ma intelegeti gresit. Daca beau un ceai, spal cana, daca incalzesc un blid de mancare il spal si curat dupa ce mananc. De ce tre sa matur eu si sa spal mormanele de vase dupa tampiti? Daca mai continua asa pana la sfarsitul saptamanii o sa vedeti stire de prima pagina “Crima odioasa in Targusor Copou” (pun pariu ca o sa primesc mai putin decat psihopatul care intepa femei pe strada).

O alta chestie pe care nu o inteleg este cancena nerespectare a regulamentelor din caminele UAIC. De ce intra tot felul de populatie dubioasa fara sa lase buletinul la intrare? De ce se permit mai mult de 3 vizitatori o data/ camera. De ce eu care platesc trebuie sa suport maximul deranj cauzat de colege. E sublim sa ai un  regulament asa lejer. Insa unii nu inteleg ude sa se opreasca cu libertatea lor ( calcand in picioare libertatea altora). Pentru astia trebuie musai aplicat regulamentul. Pentru ca ei nu inteleg decat indrumarea vacilor la cireada si punerea cailor la jug. Pe astia daca ii lasi in libertate calca totul in picioare!!!!!!!!!

Cristian Tudor Popescu si Emil Hurezeanu la Iasi!

Filed under: Fără categorie

Marti, 16 martie 2010, jurnalistul Cristian Tudor Popescu vine la Iasi pentru o serie de evenimente organizate de Editura Polirom si Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”. De la ora 14.00 in Aula Magna “Mihai Eminescu”, jurnalistul va sustine conferinta cu titlul “Despre propaganda si manipulare in filmul romanesc” – discutie despre volumul “Cuvinte rare” aparut la Polirom (2009). Vor participa: Vasile Isan, rector al UAIC si Silviu Lupescu, director general Polirom.

De la ora 18.00 cititorii sunt asteptati la Libraria “Alexandria” (Str. Stefan cel Mare si Sfant, nr.5) la lansarea oficiala a volumului “Cuvinte rare” si o sedinta de autografe.

Ambele evenimente vor fi moderate de jurnalistul Emil Hurezeanu.

Partenerul principal al acestui eveniment este Asociatia Studentilor Jurnalisti (ASJ) Iasi.

Ne vedem acolo si sincer se merita sa vii si tu. Se anunta niste discutii foarte interesante.

Under construction

Filed under: Belgique

“Some people just love to hate me”. Si n-am nici o problema cu asta. Ceea ce nu inteleg este motivul pentru care mi se intampla anumite lucruri neplacute.  Treaba asta cu jurnalismul e mai complexa decat credem. Desi terminam poate sute de oameni facultatea asta, fiecare isi gaseste locul in domeniul care il atrage (ziar, radio, tv).  Nu inteleg deloc traba asta cu muscatul de fund (fundul colegului/colegei de facultate). Din cate stiu, desi suntem atat de multi cu siguranta nu ne batem pe aceleasi locuri. Eu de exemplu ma initiez in lucrul cu imaginea (documentare, montaje, productie de televiziune), altii isi dezvolta talentul la diferite ziare. Foarte cool! Pana cand incep unii sa te muste de fund. Si oricat le-ai explica ca sunteti pe domenii diferite, ganditi diferit, vedeti lumea diferit, nu vor sa inteleaga.  Ei atat au invatat. Atat stiu. Sa muste.

Acest blog va suferi schimbari radicale. Iar daca nici alea nu ma multumesc, il voi inchide in cele din urma. Voi mentiona deacum inainte oamenii care merita.

Nu planuiesc sa fac din acest blog un camp de lupta.

Nu voi mai aproba comentariile inutile (Da, e domeniu privat si am acest drept. Cui nu ii convine, n-are decat sa se desfasoare pe alte spatii virtuale)

Nu mai vreau sa ma inconjor de oameni care nu stiu sa inteleaga ci doar sa muste. Poate voi renunta la prea multe in incercarea disperata de a ma apara de javre (asta nu e instigare la violenta! si nici apropo)

Acum vreau sa ma adresez cititorilor mei (celor 3, care vor ramane 2)  si sa ii intreb de ce anume citesc acest blog. Ce va place, ce nu va place.

Timp de o luna nu voi mai scrie decat comentarii sau raspunsuri la comentariile cititorilor.

Bien a vous,

Chris

Valsul regretelor

Filed under: Belgique, povesti din viata Norei

Cand ma gandeam sa scriu si eu ceva frumos despre Belgia, ploua. Si nu e orice fel de ploaie. E o ploaie sacaitoare, te scoate din minti. E ca un cancer care te macina sufleteste. Nu suport ploaia. Nici frigul. Si cum nu e de ajuns ca la ora 3 in camera mea e intuneric de zici ca-i 9, la radio pascal obispo (n-aveti de unde sa il stiti 1. pentru ca nu e manelist si 2. pentru ca e francez si canta pe limba lui).  “La valse des regrets” e un cantec superb doar ca e al naibii de depresiv si parca prea se potriveste cu vremea de afara. Am vrut sa vizitez din nou muzeul “Aquarium” din Liege. E un muzeu cu pesti frumosi, colorati, fiecare in cutiuta lui isi face numarul. Se mai uita din cand in cand curiosi prin geamul de sticla la oamenii care trec mirati si care ii orbesc cu flash-urile aparatelor foto. N-am putut sa merg. Mi-am uitat carnetul de student liegez la profa de istorie a presei, la ultimul examen si fara el nu pot intra gratis. Sper sa il recuperez.

Poate voi scrie si ceva frumos despre Belgia. Cand va trece ploaia asta idioata care stoarce toata energia din mine. (oare ploaia a auzit de flacara violet??)

Intr-un fel sau altul toti dansam valsul regretelor.

Tu ce regreti?

Necrologul celor 5 luni ingropate in vise…

Filed under: Belgique

Am venit in Belgia cu gandul de a vedea lumea (ceea ce am facut pe cat a fost posibil) si de a reusi sa inteleg de ce astia de prin vest o duc mai bine ca la noi. N-am reusit sa aflu. M-am uitat prin jurul meu. Multe lucruri diferite, multe foarte asemanatoare stilului nostru de viata.

Belgianul e tipul de om potolit, linistit, care merge la serviciu, la 5 seara cand iese da iama in Colruyt ca sa faca cumparaturile iar la 7 seara negresit ia cina. Viata isi urmeaza cursul in cea mai crunta banalitate. N-am zarit pe strada oameni fericiti (poate e din cauza ploii), n-am vazut nici macar lupte de strada. N-am vazut caini vagabonzi. N-am vazut gunoaie. Am vazut in schimb, oameni beti. Multi. Foarte beti. De toate varstele. E trist…

Aici, ca si acasa, indivizi care se iau de tine. Partea buna e ca nu inteleg nimic din invectivele care se transmit in eter la adresa mea, asa ca nu am nici un motiv sa ma enervez. Pur si simplu ignor.

Am vazut multi arabi si multi negri dupa care am avut o revelatie.Urasc arabii si negrii.

Am venit cu un pachet de frustrari si plec cu altul. La fel de voluminos.

Am fost partasa la ignoranta altora. M-am “bucurat” de statutul de roman (care in perceptia multora se rezuma la hot sau sarac). Am luptat pentru ideile mele (care de prea multe ori au fost mai bune decat ale autohtonilor).

Am legat prietenii cu alti erasmusi. Prietenii care se vor termina in secunda urmatoare dupa ce voi pune piciorul pe pamant romanesc. Se numesc prietenii de conjunctura. Am fost cu totii in aceeasi hora pentru un semestru (unii vor ramane pentru tot anul). Indata ce hora se rupe fiecare isi va relua statutul de german, spaniol, francez, polonez, arab, chinez sau mai stiu eu ce.

N-am legat prietenii cu belgienii. Ei sunt de la natura fiinte conservatoare. Primele 2 luni am fost “materie tolerata” in grupul lor de anul 2 “Bachelier”. In urmatoarele luni am prins incet incet in ochii lor contur de fiinta umana cu ganduri si judecati de valoare proprii si originale.  Binecuvantam fiecare ora de engleza pentru ca era singura care imi permitea sa ma exprim, sa le explic cum sta treaba cu Romania. Binecuvantam bineinteles si fiecare ora de franceza care imi permitea sa le explic erasmusilor cum sta treaba cu Romania. Binecuvntam proiectele fara tema determinata pentru ca puteam din nou sa vorbesc despre cultura romana ( pentru ca DA! AVEM CULTURA! copiata sau necopiata dupa modelul francez, originala sau nu, valoroasa sau nu dupa parerea unora, CULTURA ESTE CEEA CE NE DEFINESTE! nu hotii din Spania si Italia, nu coviltirurile tiganilor!!!)

Singurul moment de egalitate dintre mine si belgieni au fost examenele. Profesorii corecteaza la sange, fara drept de apel toate lucrarile. Este singurul moment in care pe nimeni nu mai intereseaza cine esti ci doar ceea ce scrii.

Belgia a fost petru mine o lectie dura. Din motive relevate partial de-a lungul postarilor mele pe blog.  Ce  e mai rau e ca experienta asta nu-mi raspunde la intrebarile existentiale : Cine sunt? Ce vreau? Ce trebuie sa fac de acum inainte? “Que suis-je? Que je fais? Que dois je faire encore?”

Ma simt ca o bucata de mar rontaita pe jumatate. Peste aceasta jumatate de an se va asterne in curand linistea…

Bien a vous,

Chris

Nimicurile de azi

Filed under: Fără categorie

O yeah baby! Am dat 7 examene!!! Mai am unul la istoria presei lunea viitoare. E un fel de cursul lui Ioncoiaia doar ca e de 10 ori mai bun, mai documentat si mai complet (pleonasm??!!?) decat al lui….ah, si bineinteles de 10 ori mai mult de invatat.  Am auzit ca pe semestrul 2 ma prinde din nou Ioncioaia. O sa am o mare problema. In anul 1 la partial mi-a pus 4 ( eu fiind multumita ca i-am scris ok; nici in ziua de azi nu mi-am dat seama cam ce ar fi trebuit sa ii scriu ca sa ma treaca macar…)…deci will be fun;) Oricum o sa mi-o iau in freza la Cuzanet si o sa patimesc si la celelalte intrucat nu sunt in gratiile profesorilor. Life’s good. M-a apucat o frenezie prosteasca. De la faptul ca mai am un pic si ma intorc acasa cred ca mi se trage. In fine azi vreau sa vorbesc despre Hopu. Si-a tras Hopu blog frate! Asta da eveniment.

Cine-i Hopu atunci:

Pai Hopu e “hipopotamul gratios” al lui Alex si cel mai bun prieten al meu. Si asta pentru ca mi-a suportat eroic crizele de isterie si depresie, ba mai mult a gasit mereu o vorba buna cand aveam nevoie.

Banca noastra de pe Kiseleff (de langa arcul de Tiumf din capitala) va ramane in istorie.  Sper sa mai ajungem o data pe acolo ca sa ne gandim cam cum ne-a schimbat viata de la ultima oprire.

Hopu e omul care nu va face in veci nici o magarie. Tipul asta e setat pe modul “corect”. Nu stiu cum reuseste sa isi mentina principiile nealterate, sa nu aprece urechea la gura lumii, sa il doara in cot de barfe, scandaluri si alte perversitati specifice junglei in care ne aflam. Sunt sigura ca nu va ajunge nici miliardar nici bussiness tycoon, nu isi va lua Porsche, nu isi va lua pitzipoanca si nu va aparea in Libertatea.   Il vad pe Hopu un jurnalist serios, care va merge la “bulot” (fr. serviciu) cu mare drag, care va tine la meseria lui, care isi va lua casa, masina si nevasta frumoasa si desteapta (pe care o va duce musai la Paris).

Hopu e tipu’ care-mi zice ca-s urata cand il contrazic (apropo, inca mai cred ca New Moon e o prostie si ca doar prima carte e valoroasa, restul e doar de dragul povestii si al triplarii castigului banesc)

Hopu e ala care a muncit (alaturi de Alex, Serban, Diana, Alina, Andrei) la globul ala nenorocit pentru Festudis.

Hopu e ala pe care il insulti daca ii explici ca pentru tine toate berile au acelasi gust.

Hopu e un om cu o energie dementa. Daca simte si crede cu adevarat intr-un anumit lucru nu se da batut. Investeste timp, pasiune si energie nelimitata in ceea ce i se pare lui important. Si asta fara sa aibe nici un castig concret.

Hopu rulez!

Si acum, ca sa-l dau in fapt (dumnezeule ce expresie !@#$%) o sa pun si o poza cu el

Please don’t hate me for that!

In alta ordine de idei, ieri seara, cand ajung si eu ca omul acasa dupa un examen si berica de dupa, intru pe mess. N-apuc sa ma asez bine ca ma abordeaza Danu care e in Spania “Tre’ sa vezi asta neaparat!!! Acum!!”, eu “Domnezeule, ce arde?” trezindu-ma din euforia in care intrasem din cauza licorii lui Bahus. Si dau click. Ma busete instantaneu un ras teribil (stiu ca nu e exprimare academica dar e autentica). De unde eram eu ametita ma trezesc razand de una singura in camera la 11 noaptea. Si ca sa nu mor de singuratate il abordez pe Lucian:

“Luci trebuie musai sa vezi asta!!! Acuuuum!” Luci saracul “ba, ce-o fi avand nebuna asta de nu ma lasa sa levitez” .  Dupa un restart se grabeste sa dea click si aude urmatoarele:

“l-a inregistrat un amic pe unu in poligonul industrial cu tirul stricat , si la sunat pe sef, vezi tu ce se inteleg” – asta e singura explicatie adusa la ceea ce e prezentat mai sus. Eu una n-am nevoie de mai multe.

Bien a vous,

Chris

Sfarsitul unui inceput si inceputul altui sfarsit….

Filed under: Fără categorie

Scriu din ce in ce mai rar. Si mai prost. Mai am 8 minute din bateria de la laptop. Asta nu ma impiedica sa scriu. Sunt in plina sesiune. Examenele curg ca inundatiile de pe albiile marilor rauri de acasa. Citesc ziarele. Romanesti nu belgiene…ca deacum deja incep sa simt miros de Romania. Erasmusul meu s-a terminat. In aproximativ 2 luni bolul de sticla se va sparge aruncandu-ma in realitatea crunta de acasa: gripa porcina, facultate, cuzanet, stiri, reportaje, viata de camin, bani putini…Citesc ziarele si ma inspaimant.  Ziaristi profesionisti dati afara dupa ce patronii si-au umplut pana si conturile din Dubai, ministrul finantelor care urla ca nu sunt bani desi habar nu are ce inseamna sa traiesti fara ei, nu stie ce inseamna saracia, nu stie ce inseamna sa te astepte copii acasa si tu sa dai neputincios din umeri…Se scumpesc sucurile carbogazoase. Am o intrebare: cu apa minerala carbogazoasa nu ar trebui sa se intample la fel? Oare e mai sanatos un cico ieftin si plin de coloranti decat Cola? Va ajunge oare Cola un exponent al bunastarii? (pe principiul care e diferenta dintre noi 2? raspuns: eu am bani de cola tu nici de cico..looser!!!).

Nici nu vreau sa ma gandesc care este viitorul unui tanar jurnalist in conditiile acestea…In maximum 3 ani imi propun sa emigrez. Cu totul. O sa vin acasa, o sa imi iau portia de Romania (sper sa nu ma sufoc) si o sa plec din nou. Cand? Unde? Cum?…nu stiu. Vreau doar sa plec…(trist e ca nici n-am venit si deja…)…Low battery!

Multumesc vizitatorilor mei. Ma inclin cu respect!

Bien a vous,

Chris

Happy…never mind!

Filed under: Fără categorie

Sarbatori vesele!

It’s just…Paris!

Filed under: Fără categorie, povesti din viata Norei

Anul asta a fost unul ditre cei mai zbuciumati, mai frumosi si mai imprevizibili ani din scurta mea pelegrinare de 20 de ani pe acest pamant. Suna aproape apocaliptic. Am trecut intr-un an de la disperare la bucurie intensa, de la dezamagire profunda la implinire interioara, de la ura crancena la iubire intensa (fata de unii inca mai simt ura crancena!).  Am ridicat pe coroana celor 20 de ani impliniti cea mai mare dorinta pe care fostul copil din mine o avea: sa vad Parisul!. Ma gandeam la Paris cu o innocenta teribila ca la pamantul fagaduintei, ca la perfectiunea intruchipata, raiul pe pamant… Invatasem inca din clasa a 3 a din cartea de franceza despre Turnul Eiffel de la personaje precum Teophil le crocodil, le lapin Papa Lorin, Fifi la furmie…ce vremuri frate!  Apoi a venit liceul unde la optionalul de istorie profu’ Chiruta (mare om!) facea anliza unr tablouri expuse la Musee d’Orsay, Louvre sau Versailles…Visam cu ochii deschisi la marele Paris, la Champs Elysees…

Si pentru ca am fost fata cuminte anul asta si am luat bursa mi-am permis ca pana sa intru in criza examenelor sa ajung “pe taramul fagaduintei/ unde nu exista nici intristare nici suspin”( oups…gresii sursa).

(detaliu de pe fatada catedalei Notre Damme – un personaj cu capul in mana…)

( Pendula lui Faucault – se afla in Panhteon)

(Champs Elysees – noaptea; un spectacol de lumini uimitor, decoratii de Craciun, lume multa, prea multa. Arcul de Tiumf se vede undeva la capat. poza este facuta din mijlocul intersectiei – cateva claxoane dar a meritat)

(jumping photo – eu si Andras intr-o reprezentatie artistica in fata muzeului Versailles)

(metroul din  Paris- plin, lume multa, multa lume, te sufoci! – poza este facuta duminica la 11 noaptea la capat de linie – de aia e gol. O adevarata aventura sa alegi intre 16 linii si sa schimbi de cel putin 2 ori ca sa ajungi unde vrei.)

(un spaniol, o finlandeza si un ungur in fata la Luvru)

(turnul noaptea. La ora 10 spectacol de lumini pe ritmul muzicii. stateam aproximativ 1000 de turisti cu gurile cascate)

(biletul de urcat in turn e 3.5 euro. Se merita. Pe langa fitness de calitate te mai capeti si cu o priveliste superba)

Si inca ceva…vizitati Parisul vara! Copacii goi si statuile acoperite din gradinile Versailles-ului taie jumatate din placerea de a vizita un oras superb.

Update: E vorba despre Pendului lui Faucault si nu “pendula”. Alex acum poti sa zici la toata redactia. Puteti scoate niste glume faine pe seaman asta. Cu sau fara perdea. Se intampla sa mai gresesc si nu ma feresc de greselile mele.  Ma bucur ca exista oameni care le sesizeaza. Multumesc!